Am locuit aici de pe vremea când încă se numea Doctor Petru Groza, dar nu îmi aduc aminte mare lucru din perioada aceea. Nici nu contează, pentru mine, istoria locului sau valorile oraşului. Ţin la locul ăsta ca oricine altcineva care ţine la locul unde a crescut, şi-a consumat copilăria.
În rest, faptul că e un orăşel construit de ruşi, că acum e unul susţinut de nişte afacerişti curat-murdari, ei bine lucrurile astea îl cam desfiinţează în ochii mei. Nu are o istorie, a apărut abia secolul trecut pe hartă şi cu puţin efort încă mai putem găsi oameni care stau aici de la înfiinţarea oraşului. Deci locul ăsta nu are secrete, e o localitate muncitorească şi prea puţine personalităţi se trag de aici. Dacă jignesc, nici o problemă, îmi asum cuvintele. Daca lucrurile astea nu coincid cu date istorice, aştept feed-back. Dar pentru mine sunt nişte adevăruri pe care mi le-am asumat. Nu provin dintr-o localitate grandioasă. Şi gata! Poate părea negativism, dar imaginea asta de non-oraş se compensează cu lucrurile pe care le-am făcut aici, cu tot ce am trăit timp de 18 ani cât am stat la mama acasă. Şi astea, da, sunt bune! Că am făcut corturi din pături şi sârme în curtea blocului în copilărie, că am băut alcool prima dată în viaţa mea tanita de la „transi” sau că participam la ziua oraşului cu corul. Astea mă leagă de Ştei, dar într-un mod atât de personal încât nu-mi pasă de restul.
Cel mai mare atu al locului ăstuia e chiar geografia lui. Şi îmi pare rău că nu am exploatat-o mai mult, cu mai multă transpiraţie urcând dealurile, cu mai multă slănină prăjită la frigări, cu mai multe poze cu ciocănitori, cu mai multe plimbări prin pădure. Căci pe astea le-am pierdut, cu siguranţă. Şi aici nu mă mai ajută amintirile, când am nevoie de aer curat. Dacă încă mai locuiţi în zonă, nu aveţi nici o justificare dacă nu ştiţi toate peşterile de pe Sighiştel, cel puţin două drumuri către Padiş, plus câteva locuri bune de camping pe langă Arieşeni. Pur şi simplu nu aveţi scuze! Nici eu nu am...
Însă în afară de istorie şi geografie, principala observaţie e legată de cultură. Nu spun că e rea sau bună, asta se vede în bătăile de la Blue Land, în manelele de la terase, în look-ul plictisit al celor care lenevesc pe băncile din centru. Ceea ce lipseşte Şteiului e alternativa. Monopolul în cultură este cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unui grup social. Şi asta se întâmplă aici. Cei mai mici ca mine au crescut cu sunetul aceleiaşi muzici în ureche şi acum nu ştiu să se descotorosească de ea pentru că doar pe asta o cunosc, nici măcar nu mai au cinematograf, discoteca e loc de bătaie, iar tentativele de televiziune sau reviste au eşuat. Subcultura manelelor şi a celor care o ascultă au transformat multe minţi şi multe comportamente sociale. Şi toţi au ajuns la fel. Asta simt în prezent, când mai vin acasă.
Şi pe lângă monopolul economic, exercitat de fraţii Micula, care au tot ce se numeşte afacere în judeţul nostru, începând de la transporturi, alimente şi terminând cu mijloace de informare, monopolul cultural uniformizează opiniile şi părerile tuturor, iar iniţiativa este privită cu neîncredere. Nu ştiu cum se poate ieşi din asta. Poate doar prin ieşirea din oraş... A, da! Unde ieşim? Direct în Spania! Ca să aducem maşini, care şi alea arată la fel, dar măcar sunt străine şi dau bine pe cele câteva străzi şteiene.
Anamaria Şandra (Timisoara, 2007)
| Comments |
|
|
||||||||
|
||||||||
|
||||||||
