Nenorocirile aduse de al doilea război mondial sunt cunoscute de tot poporul roman. Ocupantul sovietic a impus atunci comunizarea României si a creat un aparat de stat subordonat Moscovei. În localităţile României au ajuns la putere oamenii noului regim comunist.
Măsurile care se luau erau antipopulare, la o simpla denunţare erau arestaţi oameni nevinovaţi. Acest lucru s-a petrecut şi în satul Ştei. În urma unor denunţuri au fost deportate zeci de familii în Baragan. Pentru cei ramaşi au urmat vremuri grele. Pentru fiecare palma de pamant, taranii erau obligati "sa dea cota" in produse agricole: grâu, cartofi, fasole, porumb si chiar animale. In 1952, sovieticii au pus bazele intreprinderii "SOVROM-KWARTIT", tot atunci deschizând exploatarea miniera "Baiţa - Bihor" la 12 km de actualul oraş Ştei. Prelucrarea minereului de uraniu a atras în zona peste 17 000 de muncitori, de aceea a fost necesară şi crearea spaţiilor de locuit. Exploatarea zăcămintelor de uraniu din Apuseni a dus la deschiderea unui mare şantier în vatra satului Ştei, zona propice ridicării unei localităţi urbane. Aşa a luat naştere oraşul de astăzi, care a trecut prin multe schimbări. La început ruşii au apelat la "barăci" - locuinţe din lemn si scânduri, grupate în cartiere. În zona de est a oraşului de astăzi, redevenită pământ arabil, cum fusese dintotdeauna, era un "orăşel" din barăci, împrejmuit de jur împrejur cu scânduri înalte, fiind amenajat pentru armata sovietică, venită în mod special în localitate. "Spaţiul sovietic" dispunea de toate utilitatile necesare soldatilor. Pentru specialistii rusi s-au construit spatii solide, pe strada Unirii (fosta Lenin), strada inchisa circulatiei si in ziua de astazi, pentru a nu fi deranjati de zgomot. Pentru cei mai multi locuitori insa au fost construite blocuri de tip KD (cu peretii din panouri) si locuinte de tip BW (casute verzi), in anii '52- '56, pe fostele strazi Fruntasilor (azi, N.Iorga), Tineretului, Sportului, Eminescu, etc. Tot in acea perioada, s-au construit blocurile vechi (cu doua etaje) din cartierul Petrileni. Gratie unui decret guvernamental, in ianuarie 1956, satul Stei devine oras de subordonare raionala. Doi ani mai tarziu, in 1958, guvernul condus de Gh. Gheorghiu-Dej ii da numele de Doctor Petru Groza, pana in anul 1996, cand se revine la vechea denumire de Stei.
Prin anii '70, dupa plecarea sovieticilor, a inceput o noua etapa de dezvoltare. De mentionat si de apreciat este faptul ca arhitectura si constructiile lasate de rusi exista si astazi: Palatul Minier, blocuri, Casa de Cultura, scoala de soferi, strandul, spitalul, centrul comercial, hotelul, moara 4, restaurantul "Ardealul", etc. In perioada de varf a santireului sovietic, erau organizate peste 21 de servicii, fiecare avand un anumit gen de activitate. Muncitorii angajati erau foarte bine platiti, mai ales cei care exploatau uraniul. La un moment dat, intre 1954-1960, erau in Stei cinci cinematografe, patru pentru romani si unulpentru sovietici, trei ringuri dedans, o scoala pentru rusi, una pentru romani si multe dispensare medicale. Rusii mai dispuneau si de o baza sportiva proprie amplasata la capatul actualei strazi G. Enescu. In apropiere aveau magazine rezervate exclusv lor, cu toate produsele necesare. La plecarea acestora (multi rgretau!?) nivelul de trai era foarte ridicat, despartirea fiind dureroasa si lacrimogena. Mirajul castigului a atras in acea vreme la stei mii de oameni, din toata tara, multi ramanand in Stei pentru totdeauna.Cam asa s-a format populatia stabila a localitatii. Potrivit arhivelor, atunci erau peste 200.000 de locuitori iar astazi Steiul nu mai numara decat aproximativ 10 000 de locuitori. Orasul a ajuns centru regional important pentru zona.Pe langa mina de la Baita, s-au mai infiintat uzina, "canistrele", "binalele",(astazi Eropean Food), "Miorita" (astazi Stei S.A.), etc. Cea mai mare parte a strazilor din oras sunt construite dupa aliniament, fiind paralele, destul de lungi. "Pe vremea rusilor tot orasul era o gradina botanica" - imi povesteste un septuagenar, care isi aduce aminte de acele vremuri de parca au fost ieri. Plopii nu au lipsit de pe nici o strada, cunoscut fiind fatul ca sunt foarte buni la absorbtia de radiatii. Cu timpul, îmbatranind, ei au fost tăiaţi şi înlocuiţi cu noi specii. Suprafata construita a Steiului este de 130 ha, sunt peste 15 000 metri liniari de strazi, 2 000 de metri de conducte de canalizare, peste 25 000 de linii electrice, peste 31 000 de metri liniari de conducte de apa potabila, 900 de metri liniari de conducte de termoficare (astazi nefolosite), 17ha ded zona verde, 14ha de retea stradala, peste 60ha de zona industriala si depozite, 4 ha de linii ferate, etc. In total Steiul dispune de 500 de imobile/blocuri, case, sedii, 3100 de apartamente, aproape 40 de strazi si aproape 100ha de teren agricol ramas neutilizat. Vechiul sat si-a schimbat infatisarea total, doar vreo zece case mai existand din cele care au fost construite la inceputul secolului.
După anii 80 a intervenit o perioada de stagnare a dezvoltarii fortate, numai uzina mecanica avea aproape 6000 de muncitori, erau 90 de autobuze pentru navetisti si se practicau peste 10 sporturi in care tinerii muncitorii erau angrenati in diferite competitii judetene si nationale. Astazi, sunt toate reduse, iar altele chiar disparute. Steiul in anii '80 era singurul orasel care avea doua echipe de fotbal in Divizia "C", derbiul dintre ele era comparat cu Lazio si Roma din Italia, avand in vedere ca distanta dintre cele stadioane este de doar 250m. Activitatea intensa din acea perioada a dezvoltat fortat localitatea care astazi bate pasulpe loc, diferitii politicieni, oameni mari plecati din urbe si-au uita originile.Aceste cateva cuvinte sunt mult prea putine pentru un orasel plin de istorie, desi nu are nici jumatate de secol. Dupa revolutia din '89 in Stei s-a mai construit doar palatul administrativ, pe o perioadadestul de lunga, doua mandate de primar si un al treilea pentru a-l finaliza. In mare parte cauza este scaderea puterii economice a orasului care "loveste" in bugetul local. Cu parere de rau sau din nostalgie, mai multi locuitori de varsta a treia isi aduc aminte ca in anii '50, singura casa in Stei acoperita cu tigla era a poetului Miron Pompiliu (1848-1897) si scoala primara (astazi, un depozit de materiale de constructii). Oraselul de azi are foarte mare nevoie de o biserica ortodoxa mai incapatoare, ea aflandu-se in constructie. Sala polivalenta "Lioara" este si ea in paragina. Lipsurile oorasului se vad si in salubrizare, batranii facand tot timpul comparatie cu "vremea rusilor" cand totul arata mult mai bine. Palatulminier gazduia in acea vreme si secretari de stat si ministri. Tot in acea perioada strandul din oras era pregatit si pentru polo si natatie astazi nemaifolosindu-se. Nostalgiile si amintirile ar trebui sa-i trezeasca la realitate pe cei care conduc astazi orasul. Monografia orasului Stei (1996) ar putea fi un obiect de uz curent penbtru actualii dirigiuitori ai urbei. Profesorul Ioan Simedre, autorul cartii, ar dori sa reapara în conditii actualizate şi grafice mai bune. Cu siguranţă, despre Stei s-a scris si seva mai scrie in continuare pentru ca este un orasel important în Depresiunea Bieuşului.
