Home » Sport » Campionatul de minifotbal de la Ştei – Trei echipe cu punctaj maxim

Campionatul de minifotbal de la Ştei – Trei echipe cu punctaj maxim

În cadrul campionatului zonal de minifotbal de la Ştei, găzduit de Baza Sportivă Viitorul, de pe strada Vişinilor nr. 3, s-au „scurs” deja primele două etape în urma cărora trei echipe au acumulat punctaj maxim, în timp ce două au, deocamdată, „lada cu zestre” goală.

Pofta de gol a „moţilor” a crescut în etapa a doua, când au „derutat” fără milă trupa văşcăuanilor şi astfel singura echipă din afara judeţului s-a instalat în fotoliul de lider* Poienarii au avut acelaşi „debit” ca şi în runda inaugurală, reuşind victoria în faţa Vulturilor, care încă nu au reuşit „desprinderea” de la sol * Ca de obicei disciplinată, „turma” Elefanţilor are un start bun de campionat, iar apărarea se dovedeşte a fi din nou punctul forte, „trompele” reuşind o victorie clară în această rundă în faţa celor de la SNAP, care au un start mai nesigur* Cei din Valea de Jos au „progresat” uşor, tăind „avântul” trupei din Drăgăneşti, golul victoriei fiind realizat în ultimul minut de joc* „Edilii” oraşului au „anulat” unirea celor din Ghighişeni, reuşind prima victorie* Şteienii de la Inter au „tăiat” furtunul de alimentare a pompierilor, care au doar un „hidrant”, până acum, în clasament* Meciurile din această rundă se anunţă destul de lejere pentru primele trei clasate, însă surprize pot să apară în orice confruntare, deoarece după doar două runde nu se poate face o departajare clară a valorilor dintre competitoare.

Etapa a II-a

Vulturii Şuştiu – Izvorul Poiana 5-9

Pompierii Ştei – Inter Ştei 4-7

Primăria Ştei – Unirea Ghighişeni 6-4

SNAP Ştei – Elefanţii Ştei 3-8

Progresul Valea de Jos – Avântul Drăgăneşti 9-8

Bradul Arieşeni – Derutaţii Vaşcău 12-6

Clasament

1. Bradul 2 2 0 0 22-9 6

2. Izvorul 2 2 0 0 18-8 6

3. Elefanţii 2 2 0 0 11-5 6

4. Avântul 2 1 0 1 16-11 3

5. Primăria 2 1 0 1 8-7 3

6. Progresul 2 1 0 1 14-16 3

7. Derutaţii 2 1 0 1 14-17 3

8. Inter 2 1 0 1 10-13 3

9. Unirea 2 0 1 1 12-14 1

10. Pompierii 2 0 1 1 12-15 1

11. Vulturii 2 0 0 0 2 8-19 0

12. SNAP 2 0 0 2 5-16 0

Restanţă din prima etapă: Unirea Ghighişeni – Pompierii Ştei 8-8.

Etapa a III-a (23-27 octombrie): Derutaţii – Vulturii; Avântul – Bradul; Elefanţii – Progresul; Unirea – SNAP; Inter – Primăria; Izvorul – Pompierii.
Sursa Crișana

987 afișări, 2 afișări azi

FacebookTwitterEmailPrintdistribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Name *
Email *
Website

 

Sondaj

Ce părere aveți despre activitatea Primăriei Ștei

View Results

Loading ... Loading ...

Cine este online

0 vizitatori online acum